O distorsiune a ascultării adânc înrădăcinată poate duce efectiv la pierderea dorinței de a asculta, ceea ce la rândul său va diminua dorința de a comunica, fie pentru că persoana care suferă de această distorsiune nu are încredere, fie pentru că pur și simplu renunță să mai încerce să comunice.
Să ne reamintim că a avea o ascultare bine ajustată nu este neapărat o consecință a unui auz bun. Ascultarea este caracterizată atât de o intenție reală de comunicare, cât și de calitatea percepției și interpretării mesajului sonor primit.
Ascultarea bine ajustată nu este, prin urmare, o funcție a modului în care auzim sau a sensibilității urechii noastre, ci mai degrabă a modului în care procesăm ceea ce auzim.
Chiar dacă expresia ‘tulburări de comunicare’ este indiscutabil generalizată și chiar dacă dificultățile de comunicare pot avea cauze diverse și variate, totuși un număr considerabil de probleme de comunicare au originea în distorsiunile cunoscute ale funcției de ascultare.
Dificultățile în comunicare pot lua diverse forme. De exemplu, pot apărea ca o incapacitate de a percepe sunetele din mediul înconjurător fără a simți că sunt agresați de ele; pentru unele persoane cu o tulburare de comunicare, claxonatul unei mașini, trântitul unei uși, atmosfera zgomotoasă a unui restaurant și chiar și vocile familiare ale colegilor de muncă, părinților sau prietenilor pot fi percepute ca agresive.
Alții care suferă de diferite tulburări de comunicare găsesc dificil, chiar imposibil, să-și folosească vocea ca un adevărat instrument de comunicare, din cauza lipsei de stăpânire asupra diferitelor componente melodice ale acesteia – intonație, inflexiune, ritm, intensitate etc. – și vocile acestor persoane pot fi, în consecință, percepute ca fiind agresive, reci sau lipsite de orice putere de exprimare de către un alt interlocutor. Prin lucrul specific asupra recepției și emisiei sunetului, metoda Tomatis acționează eficient asupra comunicării.
La ce se referă termenul de ”Tulburări de comunicare”?
Termenul “tulburări de comunicare” cuprinde o varietate largă de probleme reflectate in limbaj, vorbire și auz. Problemele de vorbire și limbaj includ probleme de articulare, tulburări de voce, probleme de fluvență (cum ar fi bâlbâiala), afazia (dificultatea de a folosi cuvintele, de obicei ca rezultat al unei leziuni cerebrale) și întârzieri în vorbire și/sau limbaj. Întârzierile în vorbire și limbaj pot fi cauzate de mai mulți factori, inclusiv factori de mediu sau pierderea auzului.
Pierderile de auz includ pierderea parțială a auzului și surditatea. Surditatea poate fi definită ca o pierdere suficientă pentru a face comunicarea auditivă dificilă sau imposibilă fără amplificare. Există patru tipuri de pierdere a auzului:
- Pierderile conductive de auz sunt cauzate de boli sau obstrucții în urechea externă sau medie și pot fi de obicei corectate cu un aparat auditiv.
- Pierderile senzorineurale rezultă din deteriorarea celulelor senzoriale din urechea internă sau a nervilor care o alimentează și nu pot răspunde la utilizarea unui aparat auditiv.
- Pierderile mixte de auz sunt acelea în care problema apare atât în urechea externă sau medie, cât și în urechea internă.
- O pierdere centrală a auzului rezultă din deteriorarea nervilor sau a creierului.
Multe tulburări de comunicare rezultă și din alte condiții, cum ar fi tulburările de învățare, paralizia cerebrală, retardarea mintală, etc.
Câți copii au tulburări de comunicare?
Estimarea generală pentru tulburările de vorbire și limbaj este de 4-6% printre copiii în vârstă școlară. Această cifră include tulburările de voce (3%) și bâlbâiala (1%). Incidența copiilor de vârstă școlară care prezintă dezvoltare fonologică (articulație) întârziată este de 2-3%, deși procentajul scade constant odată cu înaintarea în vârstă.
Estimările privind pierderile de auz variază considerabil, cu o cifră larg acceptată de 5% reprezentând proporția copiilor în vârstă școlară cu nivele de auz în afara intervalului normal. Din acest număr, 10-20% necesită un fel de educație specială. Aproximativ o treime dintre elevii surzi urmează școli cu internate, două treimi urmează programe zilnice în școli pentru elevii surzi sau clase zilnice în școli obișnuite. Restul sunt integrați în programele școlare obișnuite.
Care sunt caracteristicile copiilor cu tulburări de comunicare?
Un copil cu întârzieri în vorbire sau limbaj, poate prezenta o varietate de caracteristici, inclusiv incapacitatea de a urma instrucțiunile, vorbire lentă și fără sens și logica, și dificultăți pronunțate în sintaxă și articulație. SINTAXA se referă la ordinea cuvintelor într-o propoziție, iar ARTICULAȚIA se referă la modul în care sunt formate sunetele. Tulburările de articulație sunt caracterizate prin substituirea unui sunet pentru altul sau omisiunea sau distorsionarea anumitor sunete.
Bâlbâiala este o tulburare a fluxului de vorbire care apare cel mai adesea între vârstele de 3 și 4 ani și poate progresa de la o problemă sporadică la una cronică. Bâlbâiala poate dispărea spontan până la adolescența timpurie, dar terapia de vorbire și limbaj ar trebui să fie luată în considerare.
Tulburările vocale tipice includ răgușeala, respirația sau pauzele bruște în puterea sau tonalitatea vocii. Tulburările vocale sunt adesea combinate cu alte probleme de vorbire pentru a forma o tulburare de comunicare complexă.
Un copil cu o posibilă problemă de auz poate părea că se străduiește să audă, să ceară să i se repete întrebările înainte de a oferi răspunsul corect, să demonstreze inexactități în vorbire (în special omiterea începuturilor și sfârșiturilor cuvintelor) sau să manifeste confuzie în timpul discuției. Detectarea și diagnosticarea deficiențelor de auz au devenit foarte sofisticate. Este posibil să se detecteze prezența pierderii auzului și să se evalueze severitatea acesteia la un copil nou-născut.
Elevii care vorbesc dialecte diferite a limbii vorbite în mod curent, pot avea probleme de comunicare care reprezintă fie diferențe de limbaj, fie, în cazuri mai severe, tulburări de limbaj.
Care sunt implicațiile educaționale ale tulburărilor de comunicare?
Multe probleme de vorbire sunt de dezvoltare, în loc să fie de natură fiziologică și, ca atare, răspund la instruirea remedială. Experiențele lingvistice sunt centrale în dezvoltarea unui copil mic. În trecut, copiii cu tulburări de comunicare erau în mod obișnuit scoși din clasa obișnuită pentru terapie individuală de vorbire și limbaj. Aceasta este încă situația în cazuri severe, dar tendința este de a menține copilul în mainstream cât mai mult posibil. Pentru a realiza acest obiectiv, lucrul în echipă între profesor, terapeut de vorbire/limbaj, audiolog și părinți este esențial. Îmbunătățirea și corectarea vorbirii sunt integrate în curriculumul obișnuit al clasei și în mediul natural al copilului.
Amplificarea poate fi extrem de valoroasă pentru copilul cu deficiențe de auz. Elevii a căror auz nu este complet restabilit de aparate auditive sau alte mijloace de amplificare au nevoi de comunicare unice. Copiii care sunt surzi nu sunt expuși automat la cantitățile uriașe de stimulare lingvistică experimentate de copiii cu auz în primii lor ani. Pentru copiii surzi, utilizarea timpurie, consecventă și conștientă a modurilor de comunicare vizibile cum ar fi limbajul semnelor, degetele, vorbirea cu cheia și/sau amplificarea și antrenamentul aural/oral pot ajuta la reducerea acestui întârziere a limbajului. Unii educatori susțin o abordare orală strictă în care copilul este obligat să folosească cât mai mult posibil vorbirea, în timp ce alții favorizează utilizarea limbajului semnelor și a degetelor împreună cu vorbirea, o abordare cunoscută sub numele de COMUNICARE TOTALĂ. Există o creștere a consensului că orice sistem funcționează cel mai bine pentru individ ar trebui folosit.
Mulți copii cu deficiențe de auz pot fi serviti în clasa obișnuită cu servicii de suport. În plus față de amplificare, ajutoarele instrucționale, cum ar fi filmele subtitrate și materialele de lectură cu vocabular redus și interes mare, sunt utile. Pentru cei mai mulți copii cu deficiențe de auz, achiziția și dezvoltarea limbajului sunt întârziate semnificativ, uneori ducând la o estimare eronată a inteligenței.
Elevii a căror probleme fizice sunt atât de severe încât interferă sau inhibă complet comunicarea pot beneficia adesea de avansurile tehnologice care permit individului să își exprime nevoile și dorințele, poate pentru prima dată.
